bpv GRIGORESCU STEFANICA a reprezentat cu succes clientul Siemens IT Solutions and Services intr-un arbitraj impotriva Ministerului Finantelor Publice si Oficiului de Plati si Contractare Phare

bpv GRIGORESCU STEFANICA a reprezentat cu succes clientul Siemens IT Solutions and Services intr-un arbitraj impotriva Ministerului Finantelor Publice si Oficiului de Plati si Contractare Phare - 5 octombrie 2011

bpv GRIGORESCU STEFANICA a obtinut pentru clientul sau Siemens IT Solutions and Services (in prezent, Atos IT Solutions and Services) o sentinta importanta intr-o procedura arbitrala impotriva Ministerului Finantelor Publice si Oficiului de Plati si Contractare PHARE (OPCP).

Actiunea arbitrala a fost introdusa la inceputul anului 2009 la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie din Romania ca urmare a nerespectarii de catre OPCP a unor obligatii de plata dintr-un contract PHARE pentru livrarea si instalarea de calculatoare si software incheiat cu Ministerul Finantelor Publice. Prin sentinta s-a acordat o suma de cca. 3 milioane EUR reprezentand parte din pretul contractului, precum si daune, dobanzi si cheltuieli de judecata.
Sentinta este importanta si prin prisma faptului ca instanta arbitrala a confirmat prevalenta principiilor de drept civil aplicabile incheierii contractului si indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor contractuale de catre furnizor asupra formalismului procedurilor PHARE.
Sentinta a fost mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie din Romania, care a respins in mod irevocabil recursul la actiunea in anulare initiata de Ministerul Finantelor Publice si OPCP.

Echipa bpv GRIGORESCU STEFANICA a fost coordonata de catre Liz Minea, avocat partener si i-a avut in componenta pe Catalin Grigorescu, avocat coordonator si Raluca Marcu, avocat asociat.

***

Siemens IT Solutions and Services a fost parte a grupului Siemens pana la 1 iulie 2011, asigurand solutii de tehnologie a informatiei si servicii pentru integrarea sistemelor IT. In prezent, compania poarta numele de Atos IT Solutions and Services si este parte a grupului international Atos (www.atos.net) ca urmare a unei tranzactii la nivel mondial intre Siemens si Atos ce a avut ca scop crearea unui campion european in domeniul IT. Atos este un grup cu operatiuni la nivel global ce isi desfasoara activitatea in 42 de tari, cu 78.500 de consultanti si venituri de 8,7 miliarde EUR.