bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a asistat JLL Partners, o firmă americană de private equity, în legătură cu aspectele de drept românesc ale achiziției grupului Life Couriers, furnizor internațional specializat în servicii logistice critice pentru sectoarele healthcare și life sciences, care își desfășoară activitatea în Europa, SUA, America Centrală și Asia.
Echipa multidisciplinară a firmei a acordat asistență juridică pe parcursul întregului proces tranzacțional, acoperind efectuarea procesului de due diligence juridic, asistență privind documentele tranzacției, precum și în cadrul procedurii de examinare a investiției străine directe (FDI) și obținerii autorizării necesare, precum și suport în legătură cu semnarea și finalizarea tranzacției. În plus, bpv Grigorescu Ștefănică a asistat JLL Partners în legătură cu achiziția participațiilor minoritare deținute de asociații români în entitatea locală a grupului Life Couriers, operațiune realizată în contextul și simultan cu finalizarea tranzacției principale.
Echipa multidisciplinară a bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a fost coordonată de Cristina de Jonge, Partener (Drept Comercial/Dreptul Concurenței), și le-a inclus pe Laura Popa, Avocat Senior Coordonator (Dreptul Muncii), pe Anamaria Rotariu (Drept Corporativ/Fuziuni și Achiziții), Denisa Kopandi și Diana Ciubotaru (Drept Comercial) și Antonia Coman (Dreptul Muncii), Avocați Seniori, alături de Ioana Martin (Dreptul Concurenței), Arina Cornescu (Drept Corporativ/Litigii), Angelina Dănăila (Drept Imobiliar) și Alexandra Fălcuță (Dreptul Muncii), Avocați Colaboratori.
Aportul nostru la aceasta achiziție evidențiază experiența firmei noastre în gestionarea procesului complex de autorizare a investițiilor străine directe (FDI) și a tranzacțiilor M&A transfrontaliere în sectoare puternic reglementate. Asistența acordată JLL Partners, atât în ceea ce privește tranzacția principală, cât și achiziția concomitentă a pachetului minoritar local, demonstrează valoarea echipei noastre multidisciplinare și expertiza rețelei internaționale bpv LEGAL.
Cristina de Jonge
bpv HÜGEL (Austria) și bpv BRAUN PARTNERS (Cehia), societăți membre ale alianței bpv LEGAL, au acordat asistență juridică în jurisdicțiile relevante implicate în tranzacție.
În Austria, echipa bpv HÜGEL a efectuat analiza de tip due diligence juridic și a fost coordonată de Elke Napokoj. În Republica Cehă, echipa bpv Braun Partners a fost condusă de Arthur Braun (Partener Coordonator) și de Iva Wenzel (Avocat Senior Coordonator), din care au făcut parte Markéta Kleinová (Avocat Senior) și Sabina Škrobánková (Avocat Colaborator). Echipa a realizat o analiză juridică de due diligence asupra societății-țintă din Cehia și a oferit sprijin în procesul de semnare și finalizare a tranzacției. Winston Taylor a asistat JLL Partners în calitate de consultant juridic coordonator pentru aspectele de drept american ale tranzacției.
***
Practica de M&A a firmei continuă să se dezvolte prin mandate de acest tip, alături de tranzacții precum:
- acționarii Automecanica S.A. cu privire la vânzarea companiei către Otokar
- Autonom International cu privire la aprobările de reglementare în materie de asigurări și investiții străine directe și finalizarea investiției sale în Eazy Asigurări;
- Zitec în achiziția Equilobe, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții software complexe, tranzacția făcând parte din strategia de expansiune la nivel internațional a Zitec;
- Motherson cu privire la aspectele de drept românesc ale tranzacției care vizează achiziția a 100% din divizia globală de cablaje auto a Nexans autoelectric;
- cbs în achiziția diviziei SAP Business de la Skyconsult, marcând intrarea sa pe piața românească;
- FOOTPRINTS AI în cea mai recentă investiție realizată de Catalyst Romania FUND II, pentru a sprijini planurile de expansiune internațională ale platformei de retail media bazată pe inteligență artificială a Footprints;
- SARMIS Capital, în legătură cu achiziția Total Technologies, pentru consolidarea poziției Smart ID ca lider regional de piață.