Articole

Codul european al comunicațiilor electronice– reformă de anvergură în industria telecomunicațiilor. Interpretare și implementare.

În contextul creării unei piețe digitale europene unice, Codul european al comunicațiilor electronice („Codul”) vine să modernizeze cadrul de reglementare european pentru comunicațiile electronice, reflectând realitatea pieței de comunicații electronice din prezent. Codul a intrat în vigoare în decembrie 2018 și trebuia să fie transpus de statele membre ale Uniunii Europene până la 21 decembrie 2020 în legislația națională. România nu a respectat însă termenul și nu a implementat încă prevederile Codului.

Principalele obiective ale Codul includ (i) promovarea conectivității și investițiilor în rețele de mare viteză și capacitate, cum ar fi fibra optică și 5G; (ii) sporirea protecției consumatorilor și actualizarea normelor privind serviciul universal; (iii) asigurarea unor standarde mai înalte ale serviciilor de comunicații.

1. Ce se întâmplă cu SCE? Ce sunt SCI?

Una dintre modificările cheie ale Codului este introducerea unei definiții extinse a serviciilor de comunicații electronice („SCE”), care include următoarele tipuri de servicii: (a) servicii de acces la internet; (b) servicii de comunicații interpersonale („SCI”) și (c) transmiterea de semnale. Noutatea în acest context este includerea SCI în domeniul de aplicare al SCE. SCI înseamnă un serviciu furnizat de regulă contra cost care permite schimbul direct de informații într-un mod interpersonal și interactiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice între un număr finit de persoane, în cadrul căruia persoanele care inițiază sau participă la comunicare își stabilesc destinatarul (destinatarii) și care nu include serviciile care permit comunicarea interpersonală și interactivă doar ca un simplu element auxiliar minor care este legat în mod intrinsec de un alt serviciu[1].

Conform definiției de mai sus a SCI, este important să subliniem următoarele două aspecte:

cerința ca SCE, și implicit SCI, de a fi furnizate de regulă contra cost rămâne parte a definiției; cu toate acestea, Codul prevede în mod expres o interpretare amplă a a cestei cerințe – conceptul de contra cost ar trebui să includă situații în care:

furnizorul unui serviciu solicită și utilizatorul final furnizează date cu caracter personal în mod direct sau indirect furnizorului;

utilizatorul final permite accesul la informații fără a le furniza în mod activ, cum ar fi date cu caracter personal sau alte informații generate automat;

utilizatorul final este expus la reclame ca o condiție pentru accesul la serviciu sau furnizorul de servicii monetizează datele cu caracter personal pe care le-a colectat în mod legal;

dacă elementul de comunicare al unui serviciu este un simplu element auxiliar minor legat în mod intrinsec de un alt serviciu, atunci un astfel de element nu intră sub incidența SCI (g. un chat care face parte dintr-un joc video).

SCI sunt mai departe subdivizate în servicii bazate pe numere și servicii care nu se bazează pe numere, în funcție dacă serviciul utilizează sau permite comunicarea cu resurse publice de numerotație asignate. Astfel, VoIP, e-mailurile, SMS-urile, MMS-urile sunt acum servicii care ar trebui furnizate ținând seama de prevederile Codului, având în vedere că acestea ar intra în sfera de aplicare a SCI. De asemenea, este important de menționat faptul că, deși Codul pare să prevadă o reglementare mai ușoară în ceea ce privește SCI care nu se bazează pe numere, comparativ cu a SCI bazate pe numere, multe dintre cerințele de reglementare de bază se vor aplica ambelor tipuri de SCI.

După cum putem vedea, Codul, în comparație cu fostul cadru de reglementare în maria telecomunicațiilor, adoptă o înțelegere mai funcțională a SCE și nu definește astfel de servicii doar pe baza caracteristicilor tehnice, respectiv transmiterea de semnale. În acest context, Codul intenționează să echilibreze condițiile de concurență și extinde reglementările la furnizorii care nu erau anterior supuși regulilor SCE, cum ar fi participanții over-the-top (OTT) care sunt, în general, furnizori de servicii prin intermediul internetului.

2. Concluzie

Codul reflectă cu acuratețe creșterea rapidă în ceea ce privește comunicațiile realizate prin intermediul internetului. Având în vedere includerea SCI în definiția SCE, din ce în ce mai mulți furnizori de servicii bazate pe internet, inclusiv furnizarea de servicii OTT, care, până în prezent, se aflau în afara sferei de aplicare a regimului de reglementare, trebuie să înțeleagă și să respecte noul set de reguli privind comunicațiile electronice.

După cum am menționat mai sus, Codul nu a fost încă transpus în România. Cu toate acestea, există în prezent un proiect de lege în dezbatere, care este în linie cu Codul și transpune în mare măsură dispozițiile sale.

Proiectul de implementare modifică și completează reglementările din domeniul comunicațiilor electronice, în principal Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice și își propune să stabilească măsuri în vederea facilitării dezvoltării rețelelor de comunicații electronice.

Modificările critice aduse de transpunerea Codului în legislația națională privesc: (i) redefinirea SCE prin raportare la SCI, (ii) regimul de autorizare generală, (iii) regimul resurselor limitate (spectrul de frecvențe radio, resursele de numerotație), (iv) securitatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, (v) portabilitatea și transferul către un alt furnizor de servicii de acces la internet, (vi) drepturile utilizatorilor finali, (vii) tarifele de terminare, (viii) facilitarea dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, (ix) serviciul „My ANCOM”.

Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă proiectul de lege respectiv va suferi modificări suplimentare până la publicarea sa oficială și intrarea în vigoare. În funcție de modul în care fiecare stat membru al Uniunii Europene transpune Codul, inclusiv România, fiecare entitate ce furnizează un SCE va putea fi nevoită să notifice autoritatea de reglementare relevantă a statului membru al Uniunii Europene, ANCOM, pe teritoriul țării noastre, pentru a obține o autorizație generală în vederea furnizării în condiții de legalitate a unor astfel de servicii în statul membru respectiv.

 

[1] Articolul 2 alin. (5) din DIRECTIVA (UE) 2018/1972 a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (Codul).

Cookie Settings